Momentul mult așteptat a venit și ai primit în sfârșit cheile apartamentului tău – Felicitări! Un amalgam de emoții pe care tu și familia sau partenerul de viață le trăiți poate pentru prima oară. Iar printre acestea, din nefericire, se va strecura și stresul. Amenajarea unui apartament nou necesită dedicare, timp și meșteri buni, care să-ți înțeleagă dorințele și care să-ți respecte întru totul indicațiile. Alegerea mobilierului nu este deloc ușoară, necesită iarăși timp și un buget clar stabilit. Îți dorești ca viitoarea ta locuință să arate exact așa cum ai visat și este firesc. Aici intervenim noi și serviciile de curățenie după constructor, cu o gamă extinsă de servicii prin care ne asigurăm că locuința ta va fi impecabilă în cel mai scurt timp după predare.
Știai că una dintre cele mai periculoase activități de curățenie pentru sănătatea ta și a celor dragi este chiar curățenia după constructor? Din păcate este adevărat, deoarece vorbim de cantități mari de praf, substanțe și materiale toxice folosite în industria construcțiilor și la care este de la sine înțeles de nu ai vrea să îți expui familia. Aici intervenim noi, echipa de curățenie profesională Galați-Brăila, care, cu echipamentul adecvat de protecție și produsele de curățenie profesionale, vor face ca viitoarea ta locuință să strălucească. Și pentru că am vorbit de produse de curățenie, trebuie să știi că noi folosim doar produse de curățenie BIO organice, care conțin mai mulți agenți antibacterieni, sunt prietenoase cu mediul înconjurător și nu creează probleme persoanelor cu sensibilități sau alergii la substanțele chimice din produsele de curățenie obișnuite. Un motiv în plus să apelezi la serviciile noastre cu toată încrederea.
Suntem atenți de detalii, exact ca și tine, de aceea ne vom ocupa de toate suprafețele din locuința ta. Uită de petele de vopsea de pe prize sau plinte, de resturile de vopsea și moloz, var și ciment de pe uși sau calorifere și de spălarea geamurilor termopan sau de îndepărtarea autocolantului de pe tocurilor acestora! Pot părea lucruri mici, nesemnificative, dar pentru noi sunt o bună parte din datoria noastră, iar noi ne dorim ca tu să fii mulțumit și fericit la final, atunci când batem palma. Facem totul pentru a ne asigura că serviciile noastre de curățenie sunt realizate la superlativ și luăm toate detaliile în calcul cu echipa noastră, doar pentru a-ți satisface cele mai înalte exigențe.
Și pentru că am vorbit la început despre costuri și importanța acestora în acest context, trebuie să știi că serviciile noastre de curățenie profesională oferă un raport excelent calitate-preț, cel mai bun de pe piața din județele Galați și Brăila. Suntem conștienți de faptul că mare parte din bugetul tău este alocat amenajării viitorului apartament, așadar privește serviciile noastre de curățenie ca pe o investiție personală! Salvezi timp prețios și chiar bani, dacă te gândești la costul ridicat al produselor de curățenie și cantitatea de care ai avea nevoie pentru a duce la bun sfârșit această operațiune de unul singur. Este unul dintre motivele pentru care te sfătuim cu drag să apelezi la profesioniști.
Atunci când totul se reduce la confort și rapiditate, suntem aici pentru tine, echipa de curățenie după constructor Galați-Brăila, iar apartamentul tău va deveni căminul pe care l-ai visat întotdeauna și, cu ajutorul nostru, mai repede decât te-ai fi așteptat. Da, atât de ușor poate fi să te bucuri de primele momente speciale de acasă, fără dureri de cap și fără să îți sacrifici din timpul liber!
Pe noi ne găsești pe Strada Eminescu nr. 10 din Brăila, ne poți contacta telefonic la
0758 185 303 sau ne poți scrie un mesaj la office@curateniegalatibraila.ro.